Ce îi sperie mai mult pe oameni, un accident sau pierderea telefonului? Prețul cu care și-ar vinde pozele intime

Ce îi sperie mai mult pe oameni, un accident sau pierderea telefonului? Prețul cu care și-ar vinde pozele intime
Publicat: 22/04/2017, 18:02
Actualizat: 01/10/2018, 21:53

Când sunt întrebați, oamenii spun că amintirile digitale ocupă un loc special în inimile lor, poate pentru că acestea sunt de neînlocuit. Peste două cincimi, de exemplu, cred că nu ar putea să inlocuiască fotografiile și video-urile din călătorii (45%), pe cele cu copiii lor (44%) sau cu ei înșiși (40%). Studiul arată că gândul pierderii acestor amintiri prețioase este unul stresant de majoritatea oamenilor. Mai mult, acest studiu indică faptul că oamenii țin la dispozitivele și fotografiile lor chiar mai mult decât la parteneri, prieteni sau animale de companie.

Participanții au fost întrebați cât de afectați ar fi dacă ar trece prin diverse scenarii, printre care boala unui membru al familiei, despărțirea de partener, un accident de mașină, pierderea fotografiilor digitale, a contactelor și altele. La nivel global, boala unui membru al familiei s-a clasat pe primul loc, fiind considerată de respondenți cel mai neplăcut incident pe care l-ar putea trăi. Pierderea sau furtul unui dispozitiv și pierderea fotografiilor personale s-au clasat pe locul al doilea și al treilea, în topul situațiilor neplăcute, în numeroase regiuni ale globului, depășind situații ca accidentele de mașină, despărțirea de partener, o zi proastă la serviciu, certuri cu membrii familiei și prietenii și, în unele cazuri, chiar o boală a animalului de companie.

Totuși, un experiment efectuat pentru Kaspersky Lab de psihologii media de la Universitatea Wuerzburg le-a arătat cercetătorilor un rezultat contradictoriu: în ciuda faptului că pretind că țin la informațiile lor, oamenii sunt, în același timp, dispuși să le vândă pentru o sumă suprinzător de mică.

Participanții la experiment au fost rugați să aprecieze cât ar valora, în bani, informațiile stocate pe smartphone-urile lor, inclusiv fotografii cu familia și prietenii, informațiile de contact și documentele personale. În mod suprinzător, valoarea pe care utilizatorii au dat-o informațiilor lor a fost semnificativ mai mică decât ar fi fost de așteptat, având în vedere disconfortul prin care au spus că ar trece dacă ar pierde acele date. Oamenii au avut tendința de a pune preț mai mare pe detaliile lor financiare și de plată (în medie 13,33 euro) decât pe alte tipuri de date. Informațiile de contact au fost apreciate ca valorând, în medie, 11,89 euro, iar fotografiile au fost evaluate la o medie de doar 10,37 euro.

Atunci când participanților li s-au oferit bani în schimbul ștergerii informațiilor respective fotografiile cu familia și prietenii, documentele personale și fotografiile cu participanții au primit cel mai frecvent aprobarea de a fi șterse.

,,Experimentul ne-a arătat niște concluzii interesante și care ne pun pe gânduri. Chiar dacă oamenii cred că înțeleg cât de importante sunt datele lor, valoarea lor emoțională nu este reflectată în acțiunile de zi de zi. Pe de o parte, oamenii par să fie conștienți de tipurile de informații care sunt cele mai importante pentru ei, apreciind că este foarte neplăcut să-și piardă amintitile digitale, precum fotografiile. Pe de altă parte, ei nu conștientizează valoarea datelor lor și, astfel, pun o valoare monetară mică pe ele. Ei știu că, din punct de vedere emoțional, sunt importante, dar nu sunt capabili să le estimeze valoarea încă. Ar avea nevoie de cineva care să le reamintească mereu ce importante sunt informațiile lor, înainte de a le face publice sau de a permite cuiva să le șteargă „, spune Andrei Mochola, Head of Consumer Business la Kaspersky Lab.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. Artistul a avut tot mai multe probleme...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan sunt ÎMPREUNĂ! Când a venit el pe furiș, în România:...
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar...
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani: A fost bolnav, dar nu dădea semne...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A murit Gabriel Cotabiță! Celebrul artist avea 69 de ani
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Putem preveni ridurile dacă injectăm botox de la 20 de ani?